"Fac totul pentru Evanghelie, ca să am parte și eu de ea." 1 Corinteni 9:23
``

Secerând ceea ce semeni

„Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos şi nu purtaţi grijă de carne, ca să-i împliniți poftele” (Romani 13:14).

„Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut” (Coloseni 3:8-10).

Nu ar trebui să fii surprins sau descurajat descoperind că atunci când îl cauți pe Domnul, carnea îți stă împotrivă. Dacă dorești să fii liber de carne atunci când te rogi, trebui să fii atent să nu o încurajezi cu alte ocazii. Mulți oameni cred că pot proceda cu carnea la fel cum procedează cu hainele lor, adică le poartă și le schimbă când doresc. Ei cred că-și pot da mintea și gândurile lucrurilor plăcute cărnii, iar apoi le pot schimba în câteva clipe, la fel cum cineva s-ar dezbrăca de hainele lui, îmbrăcându-se cu altele cu care să vină în prezența Domnului.

Deși e posibil să-ți dorești cu adevărat să fii potrivit pentru prezența Domnului și să te bucuri acolo, nu este așa de ușor să te dezbraci de carne odată ce i-ai dat loc și ai încurajat-o. Aceasta înseamnă de fapt să cauți să te bucuri de ambele lumi, ceea ce este imposibil. Nu poate fi decât, sau Cristos care a murit pentru om, sau omul care l-a răstignit pe Cristos. Numai atunci când dorești să te bucuri de prezența lui Cristos descoperi că ai cultivat o piedică în calea acesteia. Ai băut vin vechi, ai umblat îmbrăcat în haine naturale, ți-ai plăcut ție însuți, iar apoi, când Îl cauți pe Domnul, toate lucrurile acestea care te preocupau înainte sunt ca o gloată care te împiedică acum să mergi în direcția în care vrei.

Pe de o parte, este un semn bun că simți asta, pentru că arată că nu ești mulțumit cu lipsa legăturii cu Domnul; însă, pe de altă parte, arată că, în loc să-i refuzi toate ofertele vrăjmașului, ai avut legături cu el, și astfel nu ești în orice moment pregătit, îmbrăcat corespunzător, pentru prezența Domnului. Cu cât suntem de mai multe ori și mai mult timp departe de Domnul, cu atât simțim mai puțin acest lucru și cu atât suntem mai puțin conștienți de ceea ce ne împiedică și ne trage în jos.

Cu cât purtăm mai des și ne plac mai mult hainele obișnuite de zi cu zi cu atât mai puțin dorim să ne dezbrăcăm de ceea ce este vechi și să ne îmbrăcăm cu ceea ce este nou. Nu suntem conștienți de defectele noastre până nu venim în contact cu ceva mult superior. Unii cred că se îmbrăcau bine până să vină în oraș, însă atunci văd cât de neîngrijit sunt îmbrăcați; înainte nu simțiseră cât de sărăcăcioase le erau hainele.

La fel stau lucrurile și în cazul acesta; atât timp cât ești fericit și satisfăcut în umblarea ta zilnică, alături de cei din jurul tău, ești mulțumit în proprii tăi ochi; însă când vrei să te bucuri de prezența Domnului, descoperi că ai hrănit și te-ai înconjurat cu lucruri care nu-și au locul acolo, și atunci descoperi că nu este o treabă ușoară să-ți schimbi gândurile.

Singurul mod în care poți dobândi o bucurie constantă în prezența Domnului este să cauți plăcerea Lui în detaliile obișnuite ale vieții de zi cu zi, nu să cauți ceva pentru tine însuți, ci lucrurile care sunt plăcute în ochii Lui (vezi 1 Ioan 3:22). „Enoh … înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11:5). Caută cu dinadinsul să-i fi plăcut Domnului, și astfel te vei împotrivi tendinței din inima ta de a-ți place ție însuți; neîmbrăcându-te cu hainele obișnuite ale cărnii, îți va crește plăcerea să fii îmbrăcat cu hainele care se potrivesc prezenței Domnului, și anume, o inima devotată.