"Fac totul pentru Evanghelie, ca să am parte și eu de ea." 1 Corinteni 9:23
``

Auzind vocea lui Dumnezeu

“Voi avea privirea îndreptată asupra ta” (Psalmul 32:8)

Doar cei ce s-au decis să-I slujească necondiţionat în toate  Îl pot aştepta pe Dumnezeu; doar ei pot, în adevăratul sens, “să-L slujească pe Dumnezeul Cel viu şi adevărat”, ei, care “s-au întors de la idoli şi au învăţat, ca răscumpăraţi, răstigniţi şi înviaţi să-L aştepte pe Dumnezeu”.(1 Tesaloniceni 1:9)

Robii devotaţi urmăresc interesul Domnului lor. Oricine va avea în vedere şi propriul său interes, nu se va putea menţine în starea de aşteptare. Singurul care este, într-adevăr, dispus să-L slujească pe Domnul, este cel care, împreună cu Cristos şi în Cristos, şi-a omorât firea, a murit în faţa păcatului, în faţa lumii şi nu mai caută nimic pentru sine în această lume. O astfel de persoană este “sfinţită prin jertfirea trupului lui Isus Hristos” (Evrei 10:10). Altfel spus, această persoană este disponibilă pentru orice lucrare în care Dumnezeu îl va folosi.

Împărăteasa din Şeba a văzut fericirea şi măreţia celor care, zi şi noapte, puteau sta înaintea lui Solomon pentru a-i asculta vorbele înţelepte şi pentru a-i aştepta poruncile. Crezi că fericirea şi măreţia ta presupun predarea vieţii tale în slujirea Celui Care este mai mare decât Solomon? Cei care au fost răstigniţi cu Cristos vor rămâne în picioare, ei s-au oprit din rătăcirea lor plină de frământări. Poţi să crezi că, în timp ce aştepţi poruncile lui Dumnezeu, Cristos va fi păstorul tău, luând în grija Sa frământările tale şi ocupându-se de toate nevoile tale în modul cel mai potrivit şi mai sincer posibil? Doar în acest fel sufletul tău se poate elibera; doar după aceea vei putea “rămâne în picioare”, stând în faţa lui Dumnezeu asemenea lui Ilie şi Elisei.

Doar cei “străini şi călători” pot să audă vocea lui Dumnezeu. Dacă nu suntem “străini” pe acest pământ – dacă avem comori în afara lui Cristos- inima noastră va fi atrasă de locul în care zace comoara noastră. Chiar dacă putem să ne oprim picioarele în dorinţa lor de a ne urma inima, adevărata “aşteptare a lui Dumnezeu” este exclusă.

Liniştea şi răgazul necesare pentru a auzi vocea lui Dumnezeu pot fi găsite când inimile şi gândurile noastre nu mai sunt absorbite de alte griji. “În pocăinţă şi în odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi în încredere va fi tăria voastră”. Dacă “Îl vei aştepta”, “învăţătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi. Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: Iată drumul, mergeţi pe el!, când veţi voi să vă mai întoarceţi la dreapta sau la stânga” (Isaia 30:15, 18, 20, 21).

Oile adevărate aud vocea Păstorului, deoarece ele au încetat să asculte vocea străinilor. Şi-au închis urechile în faţa chemării lumii şi în faţa chemării vieţii lor proprii, pentru că au fost răstigniţi faţă de lume. “Cei cu inima curată…vor vedea pe Dumnezeu”, iar cel care Îl vede pe Dumnezeu poate fi condus, ochiul lui Dumnezeu fiind asupra sa.

Posibilitatea ca Dumnezeu să ne vorbească devine realitate doar în limitele în care Sfânta Scriptură ni se revelează, evident. Dumnezeu nu se contrazice. Mai mult decât atât, doar celui care, în totalitate şi în permanenţă, este supus şi smerit în faţa Cuvântului scris al lui Dumnezeu, i se va da şi i se va face posibilă desluşirea vocii lui Dumnezeu. Dar Sfânta Scriptură, în timp ce mă pregăteşte pentru slujirea lui Dumnezeu, în timp ce mă face “desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:17), nu îmi dezvăluie pentru ce lucrare sunt chemat, prin ce slujire Îl pot mulţumi pe Dumnezeu. Cum aş putea să stau înaintea Lui şi cum aş putea să Îl aştept, dacă nu am certitudinea că Domnul, Care m-a chemat să-I slujesc, îmi va dezvălui, de asemenea, ceea ce va fi făcut prin mine? O atitudine de aşteptare este posibilă  doar înaintea unui Domn Care-i vorbeşte robului Său.

În vremurile străvechi fiii lui Israel se aflau în permanenţă sub nor. “Fiii lui Israel porneau după porunca Domnului şi îşi întindeau corturile după porunca Domnului” (Numeri 9:18). Este oare posibil ca, aflându-ne sub Noul Legământ, Domnul să nu ne spună cât timp ne va ţine la picioarele Lui, ca pe Maria, ca să fim pregătiţi şi înzestraţi pentru o lucrare nouă – iar apoi, să nu ne spună unde şi cât de departe trebuie să mergem? Isus Cristos, întrupat fiind, nu a putut să facă nimic de la Sine, a făcut ceea ce a văzut pe Tatăl făcând. A judecat după cum a auzit. Noi suntem discipolii Săi; este un privilegiu pentru noi să umblăm pe calea Lui. Îl slujim, nu ca robi, ci ca prieteni. “Robul nu ştie ce face stăpânul său”.Tot ceea ce Isus a auzit de la Tatăl Său, ni l-a făcut cunoscut (Ioan 15:15).

În construirea Tabernacolului nimic nu a fost lăsat la decizia arhitecţilor, fie ei chiar şi cei mai pricepuţi. Fiecare detaliu, chiar şi numărul cheotoarelor, trebuia realizat conform indicaţiilor date de Dumnezeu, pe baza modelului arătat lui Moise pe munte. Noi suntem Templul lui Dumnezeu, un sanctuar mult mai măreţ. Lucrarea vieţii noastre constă în a-L face cunoscut pe Dumnezeu lumii, oamenilor şi îngerilor. În acest caz, ar trebui ca orice, oricât de nesemnificativ ar părea, să fie lăsat la decizia noastră? Este oare admis să ne petrecem oricât de puţin din timpul nostru potrivit convingerilor noastre?

Nu spun să nu ne folosim raţiunea. Să fim cu adevărat chibzuiţi şi înţelepţi, dar, să îngăduim ca această chibzuinţă şi înţelepciune să se manifeste având ochiul lui Dumnezeu asupra noastră (Psalmul 32:8). Dumnezeu nu vrea nişte simpli robi, nu vrea nişte maşinării. Dumnezeu este plin de râvnă pentru Fiul Său; Mireasa pe care I-o va aduce trebuie să-I fie un ajutor potrivit, un tovarăş, o Mireasă care să Îl înţeleagă de departe, care să-I pătrundă gândurile, care este capabilă să lucreze împreună cu El în unitatea Duhului.

În timpurile străvechi, Cuvântul lui Dumnezeu a venit din afară asupra profeţilor şi i-a supus; au fost, într-un anumit sens, instrumente oarbe. Începând cu Cincizecimea, după ce s-a încheiat procesul de împăcare a lui Dumnezeu cu omenirea prin Fiul Omului Care S-a aşezat la dreapta Tatălui, întâlnirea dintre Duhul lui Dumnezeu şi duhul omului este mai liberă. Legătura lor este acum condiţionată tot timpul de atitudinea lăuntrică a omului. Vocea Duhului Divin adoptă un ton mult mai blând, este o voce “blândă şi subţire”, care, pentru a fi înţeleasă de îndată şi tot timpul, necesită o inimă biruită de dragostea Lui, o inimă care Îi va fi alături lui Dumnezeu fără ezitare.

Dumnezeu nu ne înlătură sau distruge  personalitatea cu scopul de a vorbi cu fiinţa noastră individuală, sub nicio formă. Dimpotrivă, puterile noastre spirituale şi morale trebuie mai întâi trezite, stimulate şi întărite ca să putem exersa capacitatea noastră de a distinge vocea Sa. Doar prin credinţă Îl putem auzi pe Dumnezeu. Acest lucru necesită credinţă în El şi în voia Lui, încredere în faptul că voia Lui este “bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2), cu scopul de a veni, înainte de toate, în lumina înfăţişării Sale. Dumnezeu îl poate conduce, având ochiul Său aţintit asupra sa, pe cel ce trăieşte în prezenţa Lui, pe cel ce în cuget, în vorbă şi în fapte umblă în lumina înfăţişării Sale. Unei astfel de persoane Dumnezeu îi poate vorbi, îi poate da înţelegere şi îl poate învăţa să descopere răspunsurile la întrebările sale privind “viaţa de acum şi cea viitoare” (1 Timotei 4:8). Înfăţişându-ne astfel în faţa lui Dumnezeu, El ne poate învăţa şi ne poate forma personalitatea. Fiind învăţaţi de El, ancoraţi în aceasta viaţă, vom avea o vedere mai largă şi mai clară asupra tuturor aspectelor vieţii. El ne dezvăluie valoarea adevărată, reală a lucrurilor pământeşti.

Cineva a spus: “Deseori se poate întâmpla ca Dumnezeu să ne călăuzească prin exercitarea talentelor noastre înnăscute, în exersarea unui raţionament luminat de Duhul Sfânt şi a unei judecăţi sănătoase, fără ca noi să coştientizăm faptul că Dumnezeu a comunicat direct cu noi”. Suntem de acord cu această afirmaţie. Totuşi, am dori să adăugăm că, oricum ar fi, trebuie să ne supunem în permanenţă călăuzirii directe a lui Dumnezeu cu privire la ceea ce facem sau cu privire la ceea ce rămâne nefăcut. Este parte a umblării cu Dumnezeu ca fiecare să-şi folosească capacităţile şi puterile, timpul şi bunurile pământeşti ca fiind mereu supuse autorităţii Sale, în toate având urechea deschisă, atentă, pregătită în orice clipă să ne oprim la împotrivirea lui Dumnezeu şi să stăm neclintiţi. Să stăm nemişcaţi: să ne lăsăm opriţi!

Poate vă întrebaţi: Cum ne vorbeşte Dumnezeu? Avem un singur răspuns şi anume, că în străfundurile fiinţei noastre, la o adâncime mult mai mare decât cea a sentimentelor, a dispoziţiilor şi a impresiilor, percepem, pe de o parte porunca “Opreşte-te!”, iar pe de altă parte, “Continuă!”. Pe de o parte, ni se deschide o uşă, pe de altă parte ni se pune o interdicţie. Este vorba despre îndeplinirea şi aplicarea în detaliu a sarcinilor vieţii zilnice, a experienţelor pe care toţi creştinii adevăraţi le-au trăit în momentele solemne şi decisive din vieţile lor, când au primit cu bucurie şi cu rugăciune profundă încredinţarea că ar trebui să accepte sau să refuze chemarea de a merge înainte sau ar trebui să rămână acolo unde sunt.

Renunţând nu doar la voinţa noastră toată, ci şi la planurile, dorinţele noastre, şi devenind copii, Dumnezeu ne permite să Îi auzim vocea în străfundul fiinţei noastre. Când această capitulare devine o obişnuinţă neclintită a vieţii noastre, auzul lăuntric devine tot mai fin, iar înţelegerea vocii lui Dumnezeu devine tot mai profundă şi mai clară în fiecare zi. Câştigăm experienţă şi învăţăm repede să distingem vocea lui Dumnezeu de toate celelalte voci.

Încrederea sinceră, deplină şi nelimitată în bunătatea şi perfecţiunea Voinţei Divine, convingerea fermă şi clară că supunerea necondiţionată faţă de aceeaşi Voinţă este întotdeauna un câştig pentru noi, va pune în curând capăt jocului imaginaţiei, visurilor şi dorinţelor.

Acolo unde această încredere în Dumnezeu este reală, ne retragem de frică ca nu cumva vreo dorinţă să se trezească în cursul vieţii şi activităţilor noastre zilnice. Rămânem tăcuţi înaintea lui Dumnezeu pentru a-L lăsa să vorbească şi să aducă decizii. Ne-ar fi teamă să intervenim chiar şi puţin, ştiind că doar voia Lui aduce  viaţă şi binecuvântare. Departe de a fi asemănaţi cu nişte maşinării, procedând astfel devenim fiinţele cele mai libere din lume. Trăim şi creştem în aerul liber şi curat al cerului.

Să nu vă închipuiţi că nu sunt pericole legate de auzirea vocii lui Dumnezeu, sunt probabil mai multe decât oriunde. Cel mai bun şi cel mai sfânt este cel mai expus decăderii şi distrugerii. Putem să cădem cu uşurinţă în capcana unei spiritualităţi false sau a misticismului. Putem să devenim victime ale gândurilor şi ale dispoziţiilor noastre fireşti şi astfel, să urmăm calea noastră, în acelaşi timp având impresia că suntem conduşi de Duhul lui Dumnezeu. Dar, pe cel ce are încredere deplină  în bunătatea Voinţei Divine şi a încetat să-şi mai caute propria slavă, Dumnezeu îl va menţine pe calea cea dreaptă şi în sinceritate.

“Cine caută slava Celui Care L-a trimis, Acela este adevărat şi în El nu este nedreptate” (Ioan 7:18). Cel drept va fi păzit de autoamăgire. “Celui drept îi răsare o lumină în întuneric” (Psalmul 112:4).

Am putea stabili următoarele reguli pentru a auzi vocea lui Dumnezeu în interiorul fiinţei noastre:

1. Priveşte în afară şi în sus, spre Cristos înălţat la dreapta lui Dumnezeu, niciodată spre Cristosul din tine. El, în noi şi noi, în El; dar niciodată noi, în noi înşine.
2. Stai drept, bazându-te pe mântuire şi menţine neclintit poziţia ta. Având ca temelie Cuvântul lui Dumnezeu, continuă să te autoevaluezi corespunzător, prin credinţă, ca răscumpărat, ca unul care a murit şi a înviat. Învaţă, ca la picioarele lui Isus, să te prezinţi ca atare.

În relaţia cu ceilalţi ar fi mai bine să nu vorbeşti mereu despre ceea ce Dumnezeu ne-a spus sau ne-a promis. Lasă, ca fiecare în parte, pentru sine, să fie conştient înaintea Domnului de calea sa şi de grijile sale. Astfel, ceilalţi vor putea aprecia în ce măsură imaginea lui Cristos este vizibilă în caracterul său şi în umblarea sa.