"Fac totul pentru Evanghelie, ca să am parte și eu de ea." 1 Corinteni 9:23

Scrisoare Ioanovici Damaschin, Oradea, septembrie 1983

Dragă soră în Isus Cristos,

Noi, care trăim în credința Fiului lui Dumnezeu, nu suntem stăpâniți, sfătuiți de senzații, sentimente, simțuri – în lăcomia cărnii păcatului, a corupției morții din lumea aceasta (Efeseni 2:1-3), lume în care suntem trimiși cu omul din afară pentru sfințire prin cel dinlăuntru (duh – suflet), de Sus, de unde am primit nașterea în Noua Geneză (Creație) prin învierea Domnului nostru Isus Cristos din morți.

Ioan 17:17-26 – rugăciunea de Mare Preot al Casei lui Dumnezeu: „Tată, ei nu sunt din lume, așa cum Eu nu sunt din lume. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis Eu pe ei. Sfințește-i în adevărul Tău – Cuvântul Tău este adevărul.” Noi toți suntem chemați în sfințire în Casa Sa, la Masa Sa, în ascultarea Fiului, în dragostea Sa, cu mărturisirea Fiului – „viu este Cuvântul lui Dumnezeu” (Evrei 4). Lumina ochilor Lui pătrunde toată ființa noastră, duhul – sufletul – trupul (inima, sângele) și verifică tot ce avem în conștiința de sine: dorință, voință, cugetare; le curăță de tot ce a intrat din lumea corupției întunericului morții. Ne izbăvește și limpezește sufletul de drojdiile robiei în carnea păcatului și ne înrădăcinează în dragostea Lui, cu rodul Duhului Sfânt la zi: dragoste, bucurie, pace (Galateni 5). Aceasta e slujba noastră de preoți ai Marelui Preot al Tatălui, născuți din El… Celor care trăiesc așa ziua lor (și nu se mai lasă asimilați cărnii, în sfat cu simțurile) le zice Cuvântul: „Nu vă îngrijorați de nimic”, ci – cu mulțumiri – Psalmul 103, în jertfă, în El (Filipeni 1:6; Romani 12:1-2)…

Să venim la ce mi-ai scris. Domnul te-a scos din izbeliștea valurilor în care se îneacă tineretul în lume, cu toate bucuriile vieții, cu „floarea ierbii”. Ți-a dat Viața în Pacea cu Dumnezeu, cu Dragostea turnată în inimă. „Vedeți ce Dragoste mare ne-a dat Tatăl – să fim chemați copii ai Săi”, în Casa Sa, la Masa Sa, în Familia Sa. Dar cine poate spune toate darurile slavei cerești pe care le-a vărsat din bogăția slavei Lui (Efeseni 3:16-21) în inima noastră, sufletul nostru, gândurile noastre, ca să le mărturisim lumii, întărindu-ne în ele (Coloseni 1:9-13)?

Și acum vine din lume un suflet „purtat de valul ei”, cu credința că-și aduce barca vieții în portul „fericirii”, în șuvoaiele de sentimente și simțiri. Doar îmi cere mărturia – așa cum o am scrisă în inima și mintea mea de Cuvântul Vieții, de Însuși Tatăl (2 Corinteni 5:19-21). Dai mărturia și nu o tulbura cu nicio legătură de „dragoste”, „prietenie” etc. cu niciun tânăr.

Iar întrebarea căminului? Limpezirea începe așa: „Fiice ale Ierusalimului, nu deșteptați dragostea.” Nu ieși cu dragostea din casa părintească! Și dacă, în Lumina Soarelui Vieții, în Casa Lui fiind, totuși iei hotărârea să iei și jugul familiei pământești, stai sub ochii Domnului, ca El să ți-l aducă – și îl vei recunoaște: „Acesta e!”, „dragul meu este al meu și eu sunt a lui”, în Domnul (2 Corinteni 6:14). Legea căminului în credință pentru doi în Domnul e cerească (Efeseni 5:23-27). (Până când am fost singuri – fiecare, templul Duhului Sfânt). Cei doi sunt unul înaintea Marelui Preot al sfințirii lor…

Unde ai aflat tu toate acestea? Și de ce te tulburi când vine un val din lume să îți ceară mărturia ta în Domnul, și cunoști acum că fericirea este Viața Însăși?

El te-a scos din vâltorile vânătorii de „fericire” în lume, și pe fiecare copil răscumpărat cu sângele scump al Fiului Său îl sfințește și-l duce prin încercări la Sine (Evrei 12:7-12). Și de ce tocmai în sentimente? Ca să ne limpezească în duhul minții că L-am primit așa cum este Adevărul în Isus Cristos, că am dezbrăcat pe omul cel vechi care se strică după dorințele amăgitoare și am primit înnoire în duhul minții – și am îmbrăcat pe cel nou, zidit din Dumnezeu, în îndreptarea și neprihănirea adevărului.

Ori suntem încă în ele? Cu sufletul dezbinat în două? Nu ne poate umple bogăția Harului Său cu Dragoste, Bucurie, Pace (Efeseni 3:16-21; Coloseni 1:9-13), și trăim o viață lâncedă de păcat, cu sufletul dezbinat: și cu Cristos, și cu „floarea ierbii”? „Soarele Vieții” e foc mistuitor pentru tot ce vine de jos!

Ioanoviciu Damaschin, Oradea, septembrie 1983