"Fac totul pentru Evanghelie, ca să am parte și eu de ea." 1 Corinteni 9:23

Slujba profetică

18,00 lei

ISBN
978-973-8090-58-3
Dimensiuni
13 × 20 cm
Pagini

119

Descriere

Theodore Austin-Sparks (1889-1971) s-a născut în Londra, într-o familie în care numai mama lui era credincioasă. O parte din studii le-a făcut în Scoţia. Aici, într-o zi a anului 1906, atenţia lui a fost captată de un grup de tineri care mărturiseau pe stradă despre experienţa lor creştină; în ziua aceea T. A.-Sparks şi-a predat viaţa în mâna lui Isus Cristos. După ce s-a întors la Londra, s-a implicat în viaţa comunităţii evanghelice. Un mare impact a avut asupra lui trezirea din Ţara Galilor, precum şi vieţile unor oameni ai lui Dumnezeu, ca Oswald Chambers, F. B. Meyer, Jessie Penn-Lewis, A. J. Gordon şi A. B. Simpson, cunoscuţi de el în mod direct sau prin intermediul scrierilor acestora.

După ce – între 1912 şi 1926 – a slujit, pe rând, în trei biserici din Londra, în 1926 a înfiinţat, împreună cu alţii, Centrul pentru Conferinţe şi Părtăşie creştine, de pe strada Honor Oak, unde a slujit cu Cuvântul, până la moarte. A publicat revista periodică A Witness and a Testimony (Martorul şi mărturia) . De-a lungul anilor a fost invitat în diferite locuri pentru a vesti Cuvântul. Mesajele rostite de el au fost transcrise şi publicate în mai mult de o sută de cărţi.

Mesajele lui T. A.-Sparks au revelat centralitatea lui Cristos, precum şi lucrarea crucii în viaţa creştinului.

Cei care l-au cunoscut personal au fost adânc impresionaţi de viaţa lui profundă de rugăciune.

„În tinereţe am avut privilegiul de a fi în preajma lui [T. A.-Sparks] şi de a observa dorinţa lui puternică de a-i conduce pe oameni la o cunoaştere mai profundă a lui Dumnezeu şi la o înţelegere sporită a căilor Lui … Foamea trezită în mine prin s lujirea acestui om al lui Dumnezeu îmi menţine puternică dorinţa de a creşte în harul şi în cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos”.
Dr. Eric Fischbacher, Falkirk, Scoţia

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fiți primul care dă o recenzie “Slujba profetică”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *