"Fac totul pentru Evanghelie, ca să am parte și eu de ea." 1 Corinteni 9:23
``

ESTE – secretul victoriei

Adesea, un fapt este un lucru mai folositor decât o promisiune, pentru nevoi imediate. De aceea, Dumnezeu ne-a dat, în Cuvântul Său, atât de multe afirmații clare cu privire la fapte pe care trebuie să le cunoaștem, alături de promisiunile Lui prețioase. Pe de o parte este un adevăr foarte prețios că, dacă Îi cerem lui Dumnezeu, în numele Domnului Isus, să facă anumite lucruri, le va face. Și-a dat Cuvântul pentru aceasta, și El este adevărul: El Își ține cuvântul. Dar sunt anumite circumstanțe în care este chiar mai valoros pentru noi să știm nu numai că El va face un anumit lucru dacă Ii cerem, ci că îl face oricum, și, prin urmare, nici nu e nevoie să I-l cerem. Promisiunea lui Dumnezeu de a face, la cererea noastră, este o parte bogată a vieții noastre creștine; dar este un sens în care anumite fapte despre care Dumnezeu declară că așa sunt, fi e că Îi cerem sau nu, reprezintă o și mai bogată parte a vieții noastre.

La o serie de întâlniri despre Viața victorioasă, ținute în Toronto, vorbitorul a vorbit despre calea de eliberare din anumite ispite care vin ca un fulger, pe neașteptate, când nu este timp să te rogi sau să Îi ceri Domnului eliberare. În astfel de momente, siguranța noastră stă nu într-o rugăciune de eliberare, pentru că nu este timp pentru aceasta, ci mai degrabă în faptul că Cristos ne eliberează fără să I-o cerem; și într-un astfel de moment, ca de altfel întotdeauna, trebuie să Îi mulțumim Domnului nostru pentru eliberare, nu să I-o cerem.

Pentru că Domnul nu ne spune „Harul Meu îți va fi îndeajuns, ori de câte ori îl vei cere”. El spune „Harul Meu Îți este îndeajuns.” Acest cuvânt minunat nu este o promisiune: este afirmarea unui fapt.

La câtva timp după conferință, vorbitorul a primit o scrisoare de la un lucrător creștin din Toronto, care știa de ani de zile adevărul despre victoria prin credință și care, totuși, era neîmplinit și înfometat în viața lui spirituală. Acum el scria: „Cuvântul dumneavoastră referitor la acea fracțiune de secundă, când nu este timp pentru rostirea unei rugăciuni, a pus degetul pe rană. Marele, minunatul ESTE mă însoțește ca gardian, și eu experimentez ceva nou. Știți, capul mă supără, astfel că nu mă pot duce decât la puține strângeri și nu prea pot lucra seara; nervii mei sunt slăbiți și iritabili; dar știu că El poate și că va avea grijă de ‚lucrurile care se ivesc pe neașteptate’.” Da, o va face, pentru că El este Cel care face.

Acest verb scurt „ESTE” din minunatul cuvânt al Domnului nostru către Pavel, și prin el, către fiecare membru al trupului lui Cristos, „Harul Meu îți este îndeajuns”, este o veritabilă stâncă a vremurilor. Scriitorul acestui editorial, găsind o minunată putere, siguranță și eliberare în el, îl întorcea pe toate părțile în mintea sa într-o zi și se gândea la faptul că Cristos este îndeajuns. Se agăța, sau mai degrabă se odihnea în acest cuvânt „este” – și apoi s-a gândit:

„Dar oare am eu vreun drept să fac atât de proeminent acel verb mic și nesemnificativ, „este”, și să mă bazez atât de mult de el, când poate ar trebui să mă gândesc mai degrabă la un cuvânt mai important, cum ar fi numele lui Cristos?”

Instantaneu a apărut în mintea lui ceva ce se pare a fi fost replica Sfântului Duh Însuși: „Dar verbul „este” e același verb despre care Dumnezeu spune că e propriul Său nume – „EU SUNT”. Și, dacă acest cuvânt mic „este” face parte din însuși numele lui Dumnezeu, nu trebuie să te temi să te gândești prea mult la el și să te bazezi încrezător și în întregime pe el”. Slăvit să fi e Dumnezeu pentru numele Său minunat! Slavă lui Dumnezeu pentru că El este! Omul credinței victorioase pur și simplu crede că Dumnezeu este și că tot ce spune Dumnezeu că este așa, este așa. A crede acest lucru Îi face plăcere lui Dumnezeu; pentru că „fără credință este cu neputință să-I fi m plăcuți Lui; Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6).

Gândiți-vă pentru o clipă la semnificația numelui „DOMNUL” (Iehova). Când Moise L-a întrebat pe Dumnezeu ce nume să folosească pentru El când le vorbește copiilor lui Israel despre El, Dumnezeu a răspuns: EU SUNT CEL CE SUNT. Și a adăugat: Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numește EU SUNT m-a trimis la voi” (Exodul 3:14). Cuvântul Domnul sau Jehova înseamnă, ad literam, „Cel ce este cine este, prin urmare, veșnicul EU SUNT.” Alte elemente care intră în numele Jehova îi oferă înțelesul de „Cel auto-existent, care Se descoperă pe Sine Însuși”. Și acest nume, Domnul, sau Jehova, este cu precădere numele mântuitor al lui Dumnezeu. El este folosit în pasajele biblice care se referă în mod specific la lucrarea răscumpărătoare și mântuitoare pe care Dumnezeu o face pentru omul căzut, păcătos. Cu siguranță, nu este la întâmplare că un cuvânt central, vital, în acea afirmație minunată a unui fapt: „Harul Meu îți este de ajuns”, e micul verb „este”, care face parte din însuși numele, fi ința și dragostea răscumpărătoare ale lui Dumnezeu. Dumnezeu Jehova, Dumnezeul nostru Răscumpărător din legământul Lui minunat cu noi, este veșnicul Cristos, înjunghiat de la întemeierea lumii, a cărui viață turnată este harul l ui Dumnezeu, care lucrează cu putere pentru noi, fără să-i cerem asta, fără să-l căutăm, fără niciun fel de condiții.

Dumnezeu este, fi e că o credem sau nu. Dar harul Său nu poate fi experimentat în viețile noastre atâta vreme cât Îl facem mincinos pe Dumnezeu spunând că ceea ce El declară a fi un fapt nu este un fapt. În momentul în care credem în acest fapt declarat de Dumnezeu, puterea se arată cu succes și îndeajuns în viețile noastre pentru a ne face mai mult decât victorioși și a ne conduce la triumf.

Toată puterea lui Dumnezeu, îndeajuns pentru a mântui, a elibera și a ne păstra, se află în Cristos. Cristos este mai mult decât o promisiune:

El este un fapt, Stânca veșnică a veacurilor, pe care putem să sprijinim totul. Harul lui Dumnezeu este Cristos; iar harul lui Dumnezeu în Isus Cristos este îndeajuns. Îi mulțumim și Îl lăudăm noi pentru aceasta?

Prietenul din Toronto, care „experimentează ceva nou” pentru că se sprijină pe faptul că Cristos Îi este îndeajuns, se sprijină pe Cristos Însuși, veșnicul „ESTE”, a făcut un semn de carte pe care a scris acest scurt, dar atotsuficient text din 2 Corinteni 12:9. Modul în care a conceput acest semn de carte scoate în evidență importanța acelui verb minunat. Mai mult, este de remarcat că pronumele „Meu”, care se referă la Domnul Isus Cristos, este mult mai mare decât pronumele „îți (ție)”. Chiar dacă nevoile tale sunt teribil de mari, atât de mari, încât nu ai nicio speranță, Cristos și harul Lui sunt infinit mai mari. „Unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult” (Romani 5:20). Este o binecuvântare în felul în care este redat textul pe acest semn de carte, în mod special pentru că este imprimat în două culori, cu acel verb central „ESTE” în roșu strălucitor, culoarea prețiosului sânge răscumpărător al Domnului nostru Isus.

Merită să repetăm aici povestea familiară a circumstanțelor care au revoluționat viața unuia dintre cei mai cunoscuți lucrători creștini ai Marii Britanii, pe care Dumnezeu l-a făcut un turn de tărie în ultimii patruzeci și cinci de ani; el a ținut mesaje despre victorie la marea conferință de la Keswick.

Era în anul 1874. Un tânăr vicar din Biserica Angliei, Rev. J.W. Webb-Peploe, și soția lui s-au dus pe plajă împreună cu cel mai mic copil al lor, pe atunci în vârstă de un an. Acolo, Domnul Webb-Peploe l-a întâlnit pe Sir Arthur Blackwood, și, când bărbatul mai în vârstă a aflat despre chemarea celui mai tânăr, i-a strâns mâna cu putere, întrebându-l:

„Te afli în odihnă?”

„Da, sper că da” răspunse tânărul slujitor.

„Ce vrei să spui cu asta”, a venit următoarea întrebare.

„Că păcatele mele sunt toate iertate prin sângele lui Isus Cristos și că El mă va duce Acasă, în Cer, când voi muri.”

„Da, dar ce se întâmplă între timp? Ai pace înlăuntrul tău, în toată lucrarea ta de cleric și în mijlocul necazurilor din parohia ta?”

„Nu, aș vrea să am”, spuse sincer tânărul slujitor.

„Și eu vreau același lucru”, spuse Sir Arthur; „și astăzi începe marea Convenție de la Oxford. [Convenția de la Oxford a fost precursoarea Convenției de la Keswick]. Doamna Trotter îmi va scrie în fiecare zi un raport al întâlnirilor; noi doi ne putem întâlni să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea binecuvântarea odihnei credinței despre care se va vorbi acolo. Dumnezeu nu este limitat la Oxford.”

Cei doi bărbați s-au întâlnit timp de trei zile. Apoi, pe neașteptate, copilul cel mic al lui Webb-Peploe a fost luat de Tatăl Ceresc. Tânărul tată pământesc a dus micuțul trup acasă. A ajuns acolo foarte rănit în sentimentele lui, în urma contactului cu oameni care nu îi înțelegeau situația. După înmormântare, a început să pregătească o predică pentru enoriașii lui. A luat ca text pasajul găsit în lecția pentru acea zi, 2 Corinteni 12:9 – „Harul Meu îți este de ajuns”. A petrecut cam două ore lucrând la predică și apoi și-a spus: „Nu este adevărat; nu îl găsesc de ajuns în acest necaz greu care a venit peste mine.” Și inima lui a strigat către Dumnezeu ca să facă harul să fi e îndeajuns pentru acel ceas de nevoie puternică și durere zdrobitoare. Ștergându-și lacrimile, s-a uitat în sus și a văzut deasupra mesei sale de studiu o felicitare iluminată, cu text un biblic, pe care i-o dăduse mama lui. Textul era: „Harul Meu îți este de ajuns”, cuvântul „este” fiind scris cu litere îngroșate și cu o culoare diferită de toate celelalte cuvinte din text. Patruzeci de ani mai târziu, relatând incidentul, Webb-Peploe a spus că i s-a părut că aude o voce zicându-i: „Nebunule, cum îndrăznești să Îi ceri lui Dumnezeu să facă ceea ce este? Crede cuvântul Său. Scoală-te și încrede-te în El, și vei descoperi că acest lucru este adevărat în orice privință.” L-a luat pe Dumnezeu pe cuvânt, a crezut faptul, și viața lui a fost revoluționată. A ajuns să experimenteze o asemenea odihnă și pace, o asemenea încredere într-un Mântuitor care este îndeajuns, cum nu crezuse vreodată că ar fi posibil. După o lună, guvernanta familiei i-a spus doamnei Webb-Peploe: „Oamenii au remarcat cât de schimbat este vicarul: nu mai pare a fi neliniștit, ci pare a fi calm și blând cu privire la orice lucru.” Și de atunci până azi, după patruzeci și cinci de ani, mulți alții L-au lăudat pe Dumnezeu că viața acestui slujitor al Evangheliei este o mărturie a faptului că harul lui Dumnezeu este îndeajuns, așa cum îl declară El.

Secretul victoriei nu este a te ruga, ci a lăuda: nu a cere, ci a mulțumi. Toată eternitatea nu va fi îndeajuns de lungă pentru a-L lăuda pe Domnul nostru Isus Cristos și pentru a-I mulțumi pentru faptul simplu, glorios că harul Lui ESTE îndeajuns pentru noi.

 

Cristos, care este viața noastră

 

„EU SUNT.” „Cine ești Tu, Doamne?”
Eu Sunt – toate lucrurile pentru tine;
Îndeajuns pentru orice nevoie a ta;
Tu ești desăvârșit în Mine.

 

Eu Sunt – Pacea ta, Bucuria ta,
Dreptatea ta, Puterea ta;
Eu Sunt – Victoria ta asupra păcatului,
Păzitorul tău zi și noapte.

 

Eu Sunt – Calea ta, Viața ta;
Eu Sunt – Cuvântul Adevărului;
Oricare ți-ar fi lipsa, Eu Sunt – pentru tine
El Shaddai, Îndeajuns.

 

Eu Sunt – Viața din tine,
Pâinea ta cea de toate zilele;
Mănâncă din Trupul Mea, bea din Sângele Meu,
Eu Sunt – Ce-ți lipsește?

 

Adah Richmond