După ce comunismul a preluat puterea în China, în 1949, guvernul a dezlănțuit multe furtuni violente de-a lungul țării, ducând la întemnițarea sau exilul a nenumărați oameni și la moartea a MILIOANE de persoane. Epurările politice bine planificate i-au scufundat aproape pe toți oamenii în valuri de PANICĂ, asemeni unor păsări foarte înfricoșate surprinse de un uragan!
Unul dintre judecători s-a lăudat: “În sala mea de judecată și cea mai puternică persoană care ajunge să stea înaintea mea plânge ca un bebeluș!” (Motivul era lipsa aproape completă a legilor și faptul că judecătorii putea face orice voiau ca să-l acuze pe cineva ca “contra-revoluționar”).
Odată ce cineva este întemnițat sau trimis într-un lagăr de muncă forțată, el, împreună cu familia lui și cu toate rudele apropiate și prietenii, sunt “MORȚI” din punct de vedere politic. Chiar și dacă este eliberat, este în continuare tratat ca unul care nu este cetățean al țării – FĂRĂ nicio simpatie și FĂRĂ să aibă vreo speranță în vreun domeniu (școală, slujbă, locuință, etc.) pentru tot restul vieții lui.
În timpul anilor 1955-1957, “Mișcarea de Eliminare a Contra-Revoluționarilor” a fost dusă la îndeplinire într-un mod foarte viclean, mai ales împotriva adunărilor creștine. Comuniștii încercau să-i forțeze pe creștini, prin amenințări sau “promisiuni” să DEZVĂLUIE și să ACUZE în public orice vină, slăbiciune sau cădere morală – mai ales a păstorilor și slujitorilor creștini. (Au încercat să-i forțeze pe toți CREȘTINII să-i acuze pe slujitori că sunt contra-revoluționari; și, spre durerea noastră, marea MAJORITATE a creștinilor au CĂZUT în capcana lor. Chiar și mulți dintre slujitori s-au întors împotriva conlucrătorilor lor).
Când persecuția și-a atins culmea, tatăl meu a fost arestat și întemnițat (20 de zile în sala unde se aduna biserica și 50 de zile în închisoare). Torționarii lui atei au folosit o tortură DIABOLICĂ și stranie în încercarea de a-l frânge și de a-l determina să “mărturisească”. Deși avea o sănătate șubredă, l-au forțat să stea TREAZ fără încetare, torturându-l în acest fel, în închisoare, timp de 50 de zile, zi și noapte! Dar el a apucat necontenit HARUL mai mult decât abundent al lui Dumnezeu pentru a fi întărit în DOMNUL lui și pentru a se ține strâns de Cristos, Capul lui – păstrându-și astfel integritatea conștiinței. A REFUZAT să acuze pe cineva de vreo vină! În ultima zi a întemnițării lui, și-a dat duhul devenind martir și a intrat în binecuvântatul “somn în ISUS” (1 Tesaloniceni 4:14).
Trebuie să mărturisesc că umblarea zilnică a tatălui meu era caracterizată de RĂMÂNEREA lui smerită în Domnul Isus, pe care îl iubea mult într-o unitate apropiată. Fratele meu a mărturisit de asemenea că tatăl meu i-a spus, cu puțin timp înaintea să fie închis: “Sunt GATA. El (Satan, prințul acestei lumi) nu are NIMIC în mine” (Ioan 14:30). În timpul chinurilor crude la care a fost supus, a RĂMAS neclintit în Domnul lui, ca un cedru, pentru că avea rădăcinile întinse înspre Râul VIEȚII (Numeri 24:4-8, Ieremia 17:7, 8) – astfel a DOMNIT PESTE toate puterile întunericului care-l înconjurau!
Moartea lui neașteptată, bruscă, la 55 de ani, ne-a șocat puternic, iar mama noastră a fost încercată de o durere adâncă, refuzând să fie mângâiată de vreunul dintre noi. Dar mulțumiri fie aduse bunului nostru Tată ceresc – El a mângâiat-o, spunându-i înlăuntrul ei: “nu trebuie să urmărim să trăim mult ci să trăim VREDNIC (de Domnul)”.
