Descriere
„Dumnezeu… l-a luat pe Ilie pe vârful muntelui și acolo S-a ocupat de el într-un mod minunat. La început a venit un vânt puternic; dar Dumnezeu nu era în vântul acela. Apoi a venit un cutremur de pământ care a clătinat muntele, dar Dumnezeu nu era în acel cutremur de pământ. Apoi a venit un foc, dar Dumnezeu nu era în foc. După acea S-a auzit un Glas blând și liniștit și Dumnezeu i-a vorbit lui Ilie…”
Cuprins
Prefață
1. De El să ascultați
2. A auzi înseamnă a asculta
3. Luceafărul de dimineață
4. Purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu
5. Supunere necondiționată


























Lia Moldovan –
Am citit această carte cu multă atenție și cu dorința sinceră de a descoperi felul în care Dumnezeu i-a vorbit autorului. Pe parcursul lecturii, am întâlnit experiențe și îndemnuri pe care și eu le-am urmat, însă, cu toate acestea, nu am perceput atunci glasul Său atât de clar și de direct cum îl descrie autorul. La finalul fiecărui capitol, cititorul este îndemnat să rostească anumite cereri și să aștepte răspunsul lui Dumnezeu. Uneori însă pare că nu se întâmplă nimic. Poate că natura noastră omenească nu este suficient de liniștită pentru a auzi acel susur blând al glasului Său divin.
După cum sugera și C.S. Lewis, modul în care lucrează Dumnezeu rămâne adesea tainic și greu de înțeles prin limitele rațiunii noastre. Nu putem percepe întotdeauna limpede și pe deplin felul în care El lucrează în viața fiecărui creștin. De asemenea, nu toți reușim să ne bucurăm în aceeași măsură de părtășia și de prezența Sa. Dumnezeu ne vorbește, însă noi, oamenii, prinși într-o viață aglomerată, încărcată și uneori haotică, nu-I oferim întotdeauna timpul necesar. Este nevoie de liniște, răbdare și disponibilitate pentru a-I auzi glasul și, mai apoi, pentru a asculta sfatul Său.
Când am ajuns la ultimul capitol, mai aveam doar cinci pagini de citit. Tocmai avusesem o zi foarte grea și mă confruntam cu o problemă care părea fără rezolvare. Mă simțeam cu adevărat înfrântă. M-am rugat, prezentând nemulțumirea și supărarea, întrebându-L pe Dumnezeu de ce nu-I aud glasul și de ce nu-mi vorbește. Mă gândeam chiar la Iona… Am rămas câteva clipe privind în gol, copleșită de neputință. Deodată, mi-a sunat telefonul. Persoana implicată în problema care părea imposibil de rezolvat mi-a prezentat chiar ea soluția. Nu mă așteptam deloc la o asemenea întorsătură. Pentru mine, acel răspuns nu putea veni decât de la Dumnezeu. Nu înțelegem întotdeauna felul în care El lucrează, deoarece gândurile și căile Sale depășesc puterea noastră de înțelegere. Nu avem cunoașterea și perspectiva Lui. Totuși, atunci când ne dă înțelepciune, putem privi altfel situațiile cu care ne confruntăm și putem înțelege mai bine lucrarea Sa.
Cartea m-a ajutat să privesc mai atent modul în care Dumnezeu vorbește și lucrează în viața noastră, chiar și atunci când nu-I auzim glasul în mod direct. Uneori, răspunsurile la rugăciune și împrejurările pe care le îngăduie, călăuzindu-ne, sunt chiar glasul Său, dacă avem credința să le recunoaștem. Recomand cu mare drag citirea acestei cărți, dar mai ales cultivarea acelei părtășii unice cu Dumnezeu-Tatăl prin Domnul Isus Cristos, care mijlocește neîncetat pentru noi. Vă îndemn să meditați profund la această promisiune a Domnului: „Căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide.”